duminică, martie 30, 2014

Crescătorie de ciute

Cea mai mare crescătorie de ciute de la noi din ţară va fi amenajată în comuna Cristian, din județul Brașov, animalele urmând să fie aduse în toamna acestui an.

Crescătoria se va întinde pe o suprafaţă de circa 50 de hectare de teren. Investiţia se ridică la aproximativ 250.000 de euro și va fi finanțată integral de Consiliului Local Cristian, proiectul derulându-se cu sprijinul Regiei Publice Locale Ocolul Silvic (RPLOS) Bucegi - Piatra Craiului.

„Ideea acestei crescătorii mi-a venit discutând cu Petre Nelu Noaghea, preşedinte Consiliu de Administraţie RPLOS, despre rezervaţia de urşi de la Zărneşti. Pe lângă motivele economice, ca o paranteză vă spun că se estimează a aduce un profit comunităţii de circa 50.000 de euro anual, ne dorim ca această crescătorie să devină un important obiectiv turistic, ceea ce Cristianului îi lipseşte şi de care are o nevoie acută. Dacă nu am avut norocul de a avea o cetate pe raza localităţii, încercăm să realizăm anumite investiţii ce ar putea face din Cristian o localitate de interes turistic”, a declarat consilierul local Cătălin Matcaş, pentru bzb.ro.

Un număr de 50 de ciute gestante vor fi aduse din Germania și Austria, suma plătită pentru un exemplar fiind de 2.000 de euro, iar pentru un cerb, de 4.000 de euro.

Niciun comentariu: