duminică, aprilie 20, 2014

Ușa deschisă a închisorii

V-ați întrebat vreodată de ce un frate evlavios sau o soră credincioasă suferă în timp ce sunt alții cărora nu le pasă decât de propria persoană și totuși viețile lor par să fie pline cu lucruri bune? Este o întrebare care stăruie în mintea omului încă de pe timpul lui Iov. Este o întrebare la care nu am putut niciodată să dau un răspuns care să mă mulțumească. Da, Dumnezeu are planurile Sale și prin credință ne încredem în El. Da, gândurile Sale sunt mai înalte decât ale noastre, dar, este încă greu de înțeles și de acceptat. Iacov ne spune să ne bucurăm în suferința noastră, cunoscând care este comoara pe care ea o construiește în viețile noastre – Iacov 1:2-4. Autorul epistolei către Evrei se referă la suferință ca fiind disciplinare, dar recunoaște faptul că, deși nu aduce bucurie la momentul producerii ei, ea va aduce tărie vieților noastre – Evrei 12:11. Bineînțeles că dacă mi s-ar da ocazia să aleg, aș alege cât mai puține încercări posibile. Rareori am cuvinte potrivite pentru aceia care trec prin focul suferinței în afară de faptul că încerc să le spun că sunt iubiți de Dumnezeu și că Dumnezeu nu îi va abandona nicioadată, în timp ce și eu stau alături de ei. Deseori cel mai bun răspuns pe care poți să îl dai este o îmbrățișare și tăcere.


Ce se poate încă spune despre persoana rebelă și pământească care pare să nu aibă nici o grijă în această lume? Recent am văzut un film care mi-a amintit de un răspuns vechi la această întrebare a omenirii. Răspunsul poate fi (și parafrazez) că Diavolul dă unora posibilitatea să aibă vieți lipsite de griji deoarece aceasta ne păstrează în propria noastră închisoare, fără să cunoaștem mărețele binecuvântări și viața așa cum ar putea să fie. Satan poate lăsa deschisă ușa închisorii și unii nu vor încerca niciodată să scape deoarece se simt confortabil în închisoarea lor. Până când își dau seama că este doar o cursă, va fi prea târziu să scape. Până când își vor da seama ce au pierdut în viață, ușa va fi deja pecetluită. Ei vor pierde tot ceea ce contează cu adevărat, atât în această viață cât și în veșnicie fiindcă s-au simțit confortabil.
De aceea spune Iacov: „Ascultaţi acum voi, bogaţilor! Plângeţi şi tânguiţi-vă, din pricina nenorocirilor, care au să vină peste voi....” (Iacov 5:1-5). Există în viață lucruri mult mai grele decât suferința. Cea mai rea este viața fără scop, o viață care nu e trăită pentru Dumnezeu. Poate cuvintele proverbelor o spun cel mai bine: „Depărtează de la mine neadevărul şi cuvântul mincinos; nu-mi da nici sărăcie, nici bogăţie, dă-mi pâinea care-mi trebuie. Ca nu cumva, în belşug, să mă lepăd de Tine, şi să zic: „Cine este Domnul?” Sau ca nu cumva în sărăcie, să fur, şi să iau în deşert Numele Dumnezeului Meu” (Proverbe 30:8,9). Viața cea mai bună continuă să privească spre Dumnezeu.

Viața este cu adevărat o bătălie purtată aici pe pământ. Biruințele se găsesc în vieți credincioase, indiferent de confortul de care ne bucurăm sau de luptele noastre. Ne bucurăm cu cei ce se bucură și plângem cu cei ce plâng, în timp ce îi îndreptăm pe alții spre Mielul lui Dumnezeu, Viața Însăși, Isus, Fiul lui Dumnezeu. Cu toții suntem chemați să mergem pe calea cerului. În furtuni sau în zile calme, suntem cei ce mergem în lumină. Luptăm lupta cea bună. Ne pregătim pentru cunună. Aceia față de care trebuie să simțim milă sunt cei ce trec prin viață fără să fie conștienți de luptă, fără să fie dedicați unui scop, și fără să se ridice spre o nădejde care ar putea fi a lor. Cei demni de milă sunt aceia care au devenit confortabili în propria lor închisoare.
Cresc și învăț cu fiecare zi care trece, și înțeleg puțin mai mult ce spunea Pavel: „Căci pentru mine a trăi este Hristos şi a muri este un câştig” (Filipeni 1:21). Nu voi avea niciodată toate răspunsurile, și, din nefericire, voi continua să fiu imperfect. Rugăciunea mea pentru mine este ca niciodată să nu dau la schimb scopul veșnic al vieții pe un vis care dispare.

Niciun comentariu: