luni, aprilie 15, 2013

Google si Leonhard Euler

Azi, 15 aprilie se împlinesc 306 ani de la naşterea matematicianului elveţian Leonhard Euler. Acesta a avut o contribuţie fundamentală în analiza matematică.
Leonhard Euler s-a născut pe 15 aprilie 1707, la Basel, este considerat unul dintre cei mai importanţi matematicieni din istorie. Euler a intrat la Universitatea din Basel la vârsta de 13 ani, urmând iniţial studiile de teologice şi filosofie.

Aceasta imagine va aparea, azi pe motorul de cautatre Google...

Influenţat de profesorul său Johann Bernoulli - un matematician celebru -J.Euler a obţinut masterul în filosofie în 1723. În 1727 i-a fost decernat marele premiu la un concurs al Academiei din Paris dedicat modalităţii optime de aranjare a catargelor pe un vapor. În cariera sa, Euler a obţinut de 12 ori premiul Academiei din Paris. 
Euler a publicat numeroase lucrări ştiinţifice. Din cauza muncii extenuante, la 28 de ani, Euler a suferit o congestie cerebrală şi şi-a pierdut vederea la ochiul drept.
Euler a demonstrat "identitatea lui Newton", "mica teoremă a lui Fermat", "teorema celor două pătrate" a lui Fermat şi "teorema celor patru pătrate" a lui Lagrange.
În mecanica fluidelor, el a formulat sistemul de ecuaţii care descrie mişcarea unui fluid; împreună cu ecuaţia de continuitate, acest sistem este cunoscut în prezent sub numele de "ecuaţiile lui Euler pentru fluidele ideale".

Niciun comentariu: