miercuri, februarie 26, 2014

Lantul Catena acuzat de practici inselatoare

Asociația pentru Protecția Consumatorilor din România (APC) reclamă lanțul de farmacii Catena pentru că introduce în bonul fiscal materiale promoționale cu o anumită valoare, acestea fiind evidențiate la final ca o reducere, creând impresia unui economii consistente pentru consumator la achiziționarea medicamentelor.
Observația a fost făcută de reprezentanții APC în cadrul cercetării de piață, realizată în perioada 20-24 februarie 2014, având drept scop observarea comportamentului economic al farmaciilor față de consumatori.

Reprezentanții APC au explicat că broșura respectivă „ O inimă sănătoasă iubește mai mult” este distribuită cu titlu gratuit în rețeaua farmaciilor Catena. Cu toate acestea, pe bonul fiscal materialul promoțional apare având prețul de 5 lei, la care se aplica aceeași reducere de 5 lei. Mai mult, pentru că au fost oferite 2 broșuri „gratuite”, reducerea finală pentru acestea s-a ridicat la suma de 10 lei. 
Împreună cu reducerile acordate pe baza cardului de fidelitate, de 4,20 lei,  reprezentând reducerea reală a prețului la medicamente, în cazul expus de APC, a rezultat un total de 14,20 lei în minus, sumă prezentată cu litere mari drept ECONOMIE, creându-se astfel consumatorului falsa impresie a unei reduceri substanțiale, potrivit APC.

“Legea 363/2007 privind practicile comerciale incorecte  interzice o astfel de practică înșelătoare care conține informații false sau, în orice situație, inclusiv în prezentarea generală, induce în eroare sau este susceptibilă să inducă în eroare consumatorul mediu, astfel încât, în ambele ipoteze, fie îl determină, fie este susceptibilă a‐l determina pe consumator să ia o decizie de tranzacționare pe care altfel nu ar fi luat‐o”, se arată în sesizarea APC. 
Costel Stanciu, presedintele APC Romania, a explicat că astfel apare falsa impresie a consumatorului că a realizat o economie importantă prin achiziția efectuată, deși în realitate nu este vorba de așa ceva, produsul promoțional fiind oferit cu titlu gratuit.

Sursa Yaho.News

Niciun comentariu: