sâmbătă, martie 29, 2014

Locuri din România cu cer de vis în timpul nopții (2)


„Trebuie să fugi de orașe mari”

Din punctul său de vedere, România stă destul de bine cu poluarea luminoasă, în comparație cu alte locuri: „Trebuie să fugi de orașe mari. Dar cum la noi nu sunt orașe mari ca în vestul Europei, dacă ai mers 15 kilometri deja ai scăpat de lumina orașului. La 20-30 de kilometri de oraș e foarte bine. Aproape toată țara e întunecată, comparativ cu Ungaria, care are multe sate mari, cu lumini puternice. Chiar la 20-30 de kilometri de București ai cer de munte”.

„Îți mai dai seama că e un loc bun dacă atunci când e înnorat vezi cerul negru, dar nu vezi stele. În București, norii devin gri sau albi, pentru că lumina se duce pe nori”, continuă el.
Munții Rodnei, cel mai bun cer


Zoltan Deak, membru al Astroclubului București, a măsurat strălucirea cerului pe timpul nopții, în diferite zone din țară, cu un aparat special al Astroclubului. A realizat măsurători în București, Ghioroiu (Vâlcea), Sfântul Gheorhe, Colibași (Giurgiu), Oradea, Iași, Subcetate (județul Harghita), Sibișel (județul Hunedoara), Alexandria (83 de km de București, 4 km de Vitănești), Valea Frumoasei, Roșiorii de Vede (la un kilometru de Roșiori, dar și în oraș), Vălenii de Munte, Călinești, comuna Bascov, pe A1 la km 84, la Frumușani (lângă București), la cabana Vlădeasa din județul Cluj, la Bârlad (județul Vaslui), în Munții Rodnei în Pasul Rotunda, la nord, est, sud de București, în Parcul Comana, la Fundulea.

I s-a părut că cel mai bun cer este în Munții Rodnei, însă dezavantajul zonei este că umiditatea e extrem de mare, iar numărul nopților senine destul de mic. 

Măsurătorile au arătat că zone foarte bune sunt și: Ghioroiu, Colibași, Costești, Sibișel, Alexandria (4 km de Vitănești), Călinești, cabana Vlădeasa, Fundulea și Valea Frumoasei.

Ce puteți vedea cu ochiul liber dacă vă aflați într-o zonă cu cer foarte bun:

Calea Lactee (apare ca un nor difuz care taie cerul în două). „Dintr-un loc decent se vede. Eu am văzut Calea Lactee cu ochiul liber de la Ploiești, Brăila, Galați. Dintr-un loc bun poți să vezi detalii, textura Căii Lactee, părțile mai strălucitoare”, explică Șonka.

Roiul globular M13. Numit și Marele Roi Globular din Hercules, M13 este un roi de stele alcătuit din aproximativ 300.000 de stele, aflat în constelația Hercules.

Galaxiile M81 și M82. Galaxia în spirală M81 se află la o distanță de 12 milioane de ani lumină de Pământ, în constelația Carul Mare. Datorită dimensiunii mari și a strălucirii destul de ridicate, M81 este una dintre țintele preferate ale astronomilor amatori. M82 este o galaxie învecinată din aceeași constelație.

Lumina zodiacală. Aceasta este lumina Soarelui reflectată de praful aflat în planul Sistemului Solar. E de zeci de ori mai puțin luminoasă decât Calea Lactee, iar cel mai bine se vede primăvara și toamna, arată Șonka: „Se vede la apus sau la răsărit, la 20-30 de grade deasupra orizontului, prin constelațiile zodiacale”.

Nebuloasa din Orion. Aflată în constelația Orion, nebuloasa (un nor interstelar de praf, hidrogen și heliu unde se formează stele) este una dintre cele mai strălucitoare nebuloase, fiind vizibilă cu ochiul liber pe cerul nopții. „Dar n-o vezi ca-n poze, vezi o zonă mai difuză, dar foarte mică”, explică astronomul.

Constelațiile. „Dacă ai ieșit din oraș, se văd toate. Dacă cerul e foarte bun, strică pentru că se văd foarte multe stele. La început, în principiu, nu-ți mai dai seama care sunt constelațiile”, spune reprezentantul Observatorului.

Dacă vă aflați într-o zonă cu cer negru și aveți și un binoclu cu voi, veți putea vedea și detalii: „Binoclurile sunt foarte bune pentru că îți arată o zonă mare de cer. Nu vezi obiectele cu mărimea aparentă mică, dar poți vedea obiecte mai întinse: nebuloase, gaz din Calea Lactee, roiuri stelare cu multe stele una lângă alta, Calea Lactee se descompune în multe stele”.

Niciun comentariu: