luni, martie 17, 2014

România şi războaiele de împrumut

În 1940, mareşalul Ion Antonescu semna actul aderării României la Pactul Tripartit şi decidea intrarea în război alături de puterile Axei, pe baza promisiunilor lui Hitler că vor fi retrocedate ţării teritoriile româneşti pierdute în urma pactului Ribbentrop-Molotov. Fără a fi lupta noastră, fără a nutri vise de cucerire asupra vecinilor ruşi, ne-am trezit aruncaţi de vâltoarea istoriei într-un război care niciodată nu ne-a aparţinut, dar în care mii de soldaţi au căzut pe front, aşa cum afirmase mareşalul însuşi, în numele „reîntregirii”.

După o perioadă de relativă linişte în privinţa amestecului în conflicte internaţionale (este vorba de anii regimului comunist), România oferă forţelor NATO ajutor necondiţionat şi permite avioanelor americane să survoleze spaţiul aerian românesc, în conflictul din Kosovo (1999). Octombrie 2001 marchează începutul războiului din Afganistan, cu scopul declarat de a-l captura pe controversatul Osama bin Laden, de a distruge organizaţia teroristă al-Qaeda şi de a înlătura de la putere regimul taliban. În faţa uriaşei manipulări mediatice iniţiate de oficialii americani şi a presiunii exercitate de obligaţiile aderării la NATO, România se alătură cu propriile efective militare „trupelor de menţinere a păcii”, aflate sub egida NATO.


Afganistanul este, însă, doar un preludiu la ceea ce va urma. Discursul politic adoptat de Bush după atacul de la World Trade Center se canalizase deja spre accentuarea pericolului pe care îl reprezintă terorismul, iar America îşi aţinteşte ochii asupra unui alt „cuib al răului” – Iraqul. Odată terenul pregătit, nu a mai fost nevoie decât de fabricarea pretextului decisiv, pe baza unor presupuse informaţii secrete, şi anume că Iraqul ar deţine o cantitate îngrijorătoare de arme de distrugere în masă. În ciuda opiniei mondiale ostile, în ciuda lipsei de sprijin din partea Consiliului de Securitate al Naţiunilor Unite, invazia este declanşată la 20 martie 2003, iar dictatorul Sadam Husein capturat, judecat şi executat.

Animată de iminenta numire ca membru NATO cu drepturi depline (în 2004), România va trimite trupe de ocupaţie în Irak, sprijinind coaliţia condusă de Statele Unite şi secondată de Marea Britanie. Şi iată că, după mai bine de 60 de ani, România, stat suveran şi independent, se află în război deschis împotriva unui alt stat suveran şi independent.

S-ar zice că ne-am situat, pentru prima dată, de partea învingătorului. O victorie pe care, fără a avea cunoştinţe de politică internaţională, dar judecând atât cât îmi permite conştiinţa şi solidaritatea umană, o consider cel puţin ruşinoasă. Prin ce mecanisme ale diplomaţiei vom ieşi cu faţa curată în momentul în care vor fi acuzate oficial, în tribunalele internaţionale, crimele de război? Sau poate ne mai permitem iluzia că S.U.A. vor continua să rămână o putere inatacabilă. Ne mai permitem să nu vedem nici inventarea peste noapte a invocatelor arme, nici abuzurile armatei americane, nici graba de a pune ştreangul la gâtul dictatorului, după un simulacru de proces, nici inegalitatea forţelor implicate, nici dezastrul uman la care a fost supus poporul iraqian în numele „pagubelor colaterale”. La fel cum ne permitem să ignorăm lipsa de coloană vertebrală a reprezentanţilor ţării noastre, debusolaţi probabil între a fi căţelul credincios care dă din coadă în faţa americanilor şi atitudinea mult mai prudentă şi mai apropiată de neutralitate pe care o solicită statutul de membru al Uniunii Europene.

Din fericire, trăim contemporaneitatea cu nepăsarea celui ce ştie că nu va mai apuca să fie judecat de istorie – detaşare ajunsă modus vivendi pentru cea mai mare parte dintre români. Pentru mase, războiul se pliază perfect definiţiei date de Mussolini: „o lecţie a istoriei pe care niciodată popoarele nu şi-o amintesc îndeajuns”. Mai ales când sunt mult prea departe de epicentru. Cu totul altfel stau lucrurile în ceea ce priveşte marile puteri, care continuă să împartă lumea, sub ameninţarea armei, în zone de influenţă. Continuă să investească în armament. Continuă să-şi perfecţioneze, în văzul lumii, sistemul de apărare, într-o afirmare tacită a dominaţiei şi a propriei invincibilităţi. Şi, aşa cum ne-a arătat recentul conflict din Georgia, să nu se amestece una în treburile celeilalte, decât la nivelul declaraţiilor prudente.

Membră NATO, ONU şi UE, România nu are, pe scena mondială, nici măcar rolul peştelui mic, însă aduce destul de mult, în ultima vreme, cu o simpatică marionetă, animată probabil de iluzia că ar avea vreun cuvânt de spus. Dar, cum sforile sunt din ce în ce mai strânse, s-ar părea că e nevoie să se gândească de cel puţin două ori, înainte să se pronunţe. Aşa se face că, la scurt timp după ce am contribuit benevol la înlăturarea dictatorului incomod, ne-am trezit şi cu o condamnare pentru „trădarea” misiunii ONU în provincia sudaneză Darfur, pe motiv că nu am respectat „înţelegerea”. Norocul nostru că, deocamdată, numai Franţa are interesul major de a pune mâna pe aurul negru şi încă neexploatat din Sudan – teritoriu secătuit de lupte interne şi de permanentele confruntări între armată şi poliţiile paramilitare – şi că Ministerul Apărării n-a binevoit încă să îngenuncheze în faţa lui Sarkozy. Rămâne, însă, presiunea angajamentului organismelor internaţionale de-a ne lua în seamă şi pentru care trebuie să plătim un preţ. Nu în bani – suntem o ţară săracă. Elicopterele româneşti şi soldaţii sunt, însă, o bună monedă de schimb.

2 comentarii:

borceablog spunea...

e corect ,dar suntem prea mici pentru o lupta atat de mare

Anonim spunea...

Salutare tuturor,

Sunteți stoarse financiar? Căutați împrumuturi pentru a achita creditele și datoriile? Căutați finanțare pentru a vă crea propria afacere? Aveți nevoie de împrumut privat sau de afaceri în diverse scopuri? Căutați împrumuturi pentru a realiza proiecte mari? Asigurați-vă un împrumut de la noi astăzi și începeți cu ceva plin de recompense. Tranzactia noastra este garantata 100%, asigurandu-ne si o relatie cordiala cu clientii nostri. Oferim împrumuturi fără cecuri de credit, fără garanții, pași simpli, finanțare rapidă și rată scăzută a dobânzii de 2%. De ce să rămânem într-o defalcare financiară?
Contactați-ne astăzi prin e-mail: rolandfredrickloaninsuranceplc@hotmail.com

Dl Roland Fredrick.