Omul durerii sau regele ospățului

Am văzut multe picturi și sculpturi renumite ale lui Isus realizate de artiști diferiți. Toate par să aibă un lucru un comun: Isus nu zâmbește niciodată. 
Toate aceste încercări artistice trebuie să se fi bazat pe pesajul din Isaia 53:3 – „Om al durerii și obișnuit cu suferința”. Descrierea lui Isaia redă suferința îngrozitoare pe care Domnul nostru a îndurat-o la cruce. Cu siguranță toată această suferință trebuie să fi fost dureroasă dincolo de orice imaginație și fiecare dintre noi trebuie să ne amintim mereu datoria pe care El a plătit-o la cruce în locul nostru. Totuși, acest moment nu trebuie să umbrească viața pe care Domnul nostru a trăit-o arătând lumii ce înseamnă de fapt viața. Domnul nostru a iubit, a slujit și a purtat de grijă fiecărei persoane pe care a întâlnit-o. Mai mult decât atât, Domnul nostru este regele ospățului.

De multe ori Isus a descris viața în împărăția lui Dumnezeu ca un ospăț sau ca o mare petrecere de nuntă. Toată lumea este invitată la marea sărbătoare (Matei 22:9). Întoarcerea unui singur suflet la Dumnezeu este un motiv de sărbătoare (Luca 15). Chiar și pentru aceia care sunt întristați, făgăduința este că întristarea lor se va preschimba în bucurie (Ioan 16:20). Se pare că Cuvântul s-a făcut trup și a locuit printre noi (Ioan 1:14) și apoi ne-a chemat să sărbătorim, ne-a chemat la ospăț. De fapt, ni s-a poruncit: „Bucuraţi-vă totdeauna în Domnul!” (Filipeni 4:4).

Este bine pentru noi toți să ne amintim că prima minune înfăptuită de Isus a fost la o nuntă la care Domnul a sărbătorit alături de ucenicii Săi. Chiar și în ultima săptămână pe care El a petrecut-o pe pământ mulțimile L-au sărbătorit cu ramuri de finic strigând „Osana! Binecuvântat este Cel ce vine în Numele Domnului”. De ce credeți că oamenii străbăteau distanțe mari să Îl audă vorbind? Unii se urcau în copaci doar să poată arunca o privire spre El în timp ce mulțimile de oameni Îl înconjurau. Câțiva oameni au desfăcut chiar un acoperiș pentru a fi în prezența Lui.
Credința creștină a avut dintotdeauna provocările ei, suferințele și durerile ei. Trăim într-o lume căzută, o lume a întunericului și chiar a morții. Ca și creștini, nu numai că suferim aceleași dureri pe care lumea le suferă, dar, s-ar putea să suferim și pentru faptul că L-am ales pe Hristos. Nu uiați însă că scopul sau țelul credinței nu a fost niciodată tristețea, ci bucuria. Lumea ne promite fericire prin plăcerile imediate care ne înconjoară, dar, atunci când ne împotrivim păcatului și suntem credincioși Domnului nostru, atunci trăim viața așa cum viața a fost intenționată să fie trăită. Lumea noastră a ajuns să creadă minciuna conform căreia păcatul și căile lui aduc viață. Isus ne amintește că astfel de făgăduințe sunt făgăduințele unui hoț care în final nu vor aduce decât durere și pieire (Ioan 10:8-10). Pentru aceia care urmează calea Lui, Isus a făgăduit însă: „Eu am venit ca oile să aibă viaţă, şi s-o aibă din belşug” (Ioan 10:10).
Da, viața poate să fie grea. Ceea ce nu trebuie să uităm însă când trăim viața în umbra Mântuitorului, este că urmăm pe regele ospățului. Trăim sărbătoarea vieții, viața veșnică! ...cornel