duminică, aprilie 13, 2014

Scopul fiinţei umane

Lucrul cel mai important în întreaga realitate diversă este senzaţia dată animalelor – că fiecare simte propria existenţă. Şi, senzaţia cea mai importantă este senzaţia noetică, dată numai omului, prin care simte, de asemenea, ce este în celălalt, durere şi consolare.

Din întreaga creaţie, fiinţa umană este cea mai dezvoltată în ceea ce priveşte dorinţele sale. Cum putem să le cunoaştem? Este în funcţie de acţiunile sale şi gesturi, care constituie, de fapt, expresia dorinţei sale interioare. Priviţi dezordinea pe care oamenii o creează în lume. Pe de o parte, animalele nu schimbă nimic, dar se deplasează numai în scopul de a-şi satisface dorinţele lor şi, cu nivelul vegetal, nu există nici măcar dorinţa de a se mişca.


Prin urmare, rezultă că, fiinţa umană este motivată de cea mai mare dorinţă. Ea vrea să schimbe lumea şi să se schimbe pe sine, nu numai să se deplaseze şi să se dezvolte. De aceea se foloseşte de puterile găsite în ea. Astfel, fiinţa umană este în centrul creaţiei, creatura care a fost dezvoltată la finalul creaţiei şi pentru care întreaga creaţie a fost construită. Prin urmare, noi trebuie să înţelegem asta: întreaga realitate, mineral, vegetal şi animal este destinată pentru a servi fiinţa umană şi a-i fi utilă, pentru realizarea obiectivului.

Care este obiectivul? Fiinţa umană trebuie să atingă această putere superioară care a creat-o. Ea este ascunsă de fiinţa umană ca urmare a legii echivalenţei de formă şi o persoană trebuie să se schimbe pentru a ajunge la similitudinea de proprietăţi, conform legii echivalenţei de formă şi ea va dezvălui, în totalitate, această putere care a creat-o. Această identificare şi această reconciliere sunt numite adeziunea care se dezvăluie ca o conexiune completă. Aceasta este ceea ce fiinţa umană trebuie să realizeze.

Niciun comentariu: