luni, mai 05, 2014

Cât valorează o coroniță? Bani pentru elevii premianți

O stire care a trecut neobservata azi, in mass-media romaneasca, mei personala mi-a atras atentia.

Autoritățile locale din orașul Brașov au hotărât ca toți elevii premianți , de la clasa I și până la clasa a XII-a, vor primi la sfârșitul acestui an școlar, premii în bani.

Astfel, cei care iau coroniță, respectiv premiul I, vor primi 300 de lei, în timp ce elevii care vor lua premiul al doilea și al treilea vor obține câte 200, respectiv 100 de lei.

Hotărârea de a-i recompensa pe elevii silitori a fost aprobată cu unanimitate de voturi în ultima şedinţă a Consiliului Local, iar inițiativa își propune să stimuleze performanţa în şcoli.

Pe lângă premiile în bani de la sfârșit de an, elevii buni la învățătură ar mai putea primi lunar, burse de merit, în valoare de 30 de lei.


„Legea ne dă posibilitatea să alocăm un fond de premiere pentru toţi cei care au rezultate deosebite la învăţătură, astfel încât să stimulăm performanţa în şcoli. Toate fondurile necesare pentru această facilitate sunt clarificate din punct de vedere procedural şi juridic, nu este doar o simplă idee”, a afirmat primarul George Scripcaru, citat de bzb.ro.

Asadar, prin avalansa de stiri din ultimele zile, care ne scot in fata numai dezastrele provocate de mama natura ( eu am o vorba: CU NATURA TREBUIE SA FI PRIETEN), aceasta stire a trecut neobservata... Sa fie de vina Mama Natura dezlantuita sau mass-media romaneasca care in proportie de 99% e una negativista...

2 comentarii:

georgeta spunea...

Ma intreb cat mai e spaga pentru o coronita

albertflorentin spunea...

Din pacate...ce i de facut?