marți, mai 30, 2017

Copiii și tineretul din ziua de azi, incotro?

Copiii și tineretul din ziua de azi, incotro?

Nimic nu este mai dezgustător decât un adult înăcrit, prizonier al propriilor slăbiciuni și neputință de adaptare la vremuri, care scuipă venin la adresa "tineretului și copiilor din ziua de azi", de-a valma, știind el, apriori, că vor ajunge adulții sociopați de mâine. Păi, bine, măi, înțeleptul luminii, presupunând că TOȚI sunt și vor deveni ce spui tu, copiii și tinerii ăștia nu au fost teleportați de pe Venus, Marte și Jupiter. Sunt ceea ce ai (pro)creat în calitatea ta de părinte, bunic, unchi, dascăl ori simplu mergător pe
stradă, scuipător de semințe în parc, ascultător de manele, sunt ceea ce ai sădit prin deciziile pe care le-ai luat în numele lor și pentru ei; sunt rezultatul alegerilor pe care le-ai făcut sau nu le-ai făcut pentru prezentul și viitorul lor; sunt ceea ce le dăruiești zilnic prin prezența sau absența ta; sunt ceea ce modelezi, clipă de clipă, tu, ca adult! Care va să zică, înainte să mai şuieri clișee nemestecate, nu mai bine te-ntrebi ce ai făcut, ce faci și ce vei face tu bun pentru "copiii și tineretul din ziua de azi"?


Niciun comentariu: