Eventualele afecțiuni cardiace ale bebelușului pot fi diagnosticate înainte de naștere
Vizualizarea cu ultrasonografie a inimii bebeluşului aflat în pântecele mamei poartă denumirea de „Ecocardiografie fetală”. Graţie analizei ce poate fi efectuată începând cu săptămâna a 16-a din sarcină, pot fi diagnosticate, cu un procent de corectitudine de 85%, eventualele afecţiuni cardiace ale bebeluşului.
Gradul de corectitudine ale analizei creşte dacă ecocardiografia fetală se realizează între săptămânile 18 şi 22, deoarece inima bebeluşului din pântecele mamei este într-un procent mare în forma ei finală de formare.
Nu dăunează mamei şi bebeluşului
În opinia prof. dr. Gayaz Akçurin, specialist în Cardiologie Pediatrică al Grupului Internaţional de Spitale Medical Park din Turcia, Ecocoardiografia fetală nu dăunează sub nici o formă mamei sau bebeluşului, iar operaţiunea nu este dureroasă şi durează aproximativ 20 de minute. În cazul în care calitatea imaginii nu este bună sau la pacienţii suspectaţi de o anomalie complexă acest termen este mai lung.
“Ecocardiografia fetală, care prezintă posibilitatea de analiză detaliată a legăturii dintre inima beleuşului cu structurile din interiorul burticii, structura atriumului, legătura dintre atrium şi valvele cardiace şi structura venelor, este folosită pentru stabilirea eventualelor afecţiuni cardiace şi asigură planificarea tratamentelor după naştere”, explică doctorul Gayaz Akçurin de la Medical Park.
Insuficienţa cardiacă a fătului sau anormalităţi evidente ale ritmului cardiac (creşterea sau scăderea numărului de pulsuri) sunt diagnosticate timpuriu prin Ecocardiografie fetală şi pot fi luate sub control prin medicamente administrate mamei. Astfel se asigură protejarea sănătăţii generale şi salvarea vieţii bebeluşului.
Unul din 100 de bebeluşii nou-născuţi suferă de afecţiuni cardiace
“Pe când anumite afecţiuni cardiace din naştere sunt uşor de diagnosticat încă din pântecele mamei, în unele situaţii poate fi dificilă punerea unui diagnostic precis. De exemplu, în unele afecţiuni dificultatea leziunii poate creşte odată cu sarcina. Prin această metodă, şansa de a pune un diagnostic corect bebeluşului din pântecul mamei, variază între 65% şi 90%, în funcţie de calitatea imaginii”, conchide doctorul Gayaz Akçurin, specialist în neurochirurgie la Grupul Internațional de Spitale Medical Park.
Aproximativ 1% dintre copii născuți în fiecare an, în Statele Unite, suferă de CCHD (Critical Congenital Heart Disease - Malformație Congenitală Cardiacă Gravă), însă procentul este sensibil egal și în țările din Uniunea Europeană.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu