Zambesc stramb!

Uneori, privesc cu ochi tulburi de "animal" haituit in jurul meu si, atunci cand sunt intre oameni, zambesc... Stramb... Cand raman singura ma straduiesc din rasputeri si fac eforturi supra-omenesti sa ajung iar pe verticala si-mi promit ca nicio grimasa de durere n-o sa-mi mai poceasca inima si nu-mi va transa echilibrul, NICIODATA... Promisiuni de marinar la carma unui catarg in deriva!

Doamne, este atat de dureros sa constati, cum ca; tocmai `oameni` de la care ar trebui sa te astepti la ce-i mai bun iti pandesc la cotitura intreaga fiinta!!!...Si asteapta cu atata ura sa te vada cum te prabusesti in abisul neputintelor, sa aluneci vertiginos in groapa ce ti-au sapat-o cu `delicatete’ si `daruire`. Si, isi doresc atat de mult acest lucru, incat, dincolo de orice logica a omeniei, ar fi instare sa-si foloseasca absolut toate `armele` din dotare, ori sa vina ei insisi cu cazmaua la spinare si sa-ti faca vant in groapa, si...daca se poate, sa-ti arunce si pamant peste tine.

Alexandre Dumas spunea: "Rănile sufletului se deosebesc de celelalte prin aceea că se acoperă, dar nu se inchid, mereu dureroase, mereu gata să sângereze când le atingi, ele rămân în inimă vii şi deschise.

Un om care are incredere in el si in adevar are un avantaj in plus, are curaj, isi poate controla si infrange timiditatea, se poate angaja in actiuni care aparent depasesc capacitatile lui, sunt oameni care isi depasesc momentele rele, depresiile, care lupta si care inving datorita increderii in sine.