luni, februarie 11, 2013
A ales scaunul
Aflat sub steagul UE, NATO şi FMI, preşedintele Băsescu pare să fie tot mai desprins de realitatea românească, fiind imaginea tot mai ingrată a trădării interesului naţional, a decăderii morale şi a demnităţii de a fii român. Din nou, între România şi propriul scaun, Traian Băsescu alege scaunul. Nu este primul conducător care a trădat totul pentru a rămâne la cârmuire. Gesturile vasalului preşedinte transmit disperarea cu care acesta se ţine de funcţia primită cadou de la stăpâni, fie că aceştia sunt de peste Atlantic, de la Bruxelles sau de la Budapesta. Căci acestora le este loial Traian Băsescu, nicidecum românilor. Vasalul Traian Băsescu plăteşte scump scaunul de preşedinte al României, dar plata o asigură ţara şi poporul român.
PS. am auzit ca daca critici institutile megabirocratice din UE sau Romania esti antiocidental. Misto, zic !! Daca astia care dormeau cu poza lui impuscatul in brate ma vor arata cu degetul, astia care in decembrie "89 priveau la televizor tremurand de frica cu carnetul PCR si de UTC/copii lor, si ma repet ca nu pot sublinia, astia ma vor arata cu degetul pai sunt mandru ca critic institutile UE , etc. ca dreptul asta mi l-am luat EU
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu