Amintiri cu jucarii

Copii nostrii cred ca sunt prelungiri ale sufletului nostru, mai bine zis "extrase" rafinate din ce a mai ramas pur si adevarat in ele. De cele mai multe ori nu realizam si nici nu stim cum sa intelegem propria lor personalitate incercand sa-i judecam dupa propriul nostru tipar. De ce oare incercam sa ii facem perfecti pe ei, desi ne vedem noi insine atat de imperfecti si de necizelati in ciuda trecerii timpului ?


Problema nu este simpla. De multe ori vrem ca urmasii nostrii sa fie la fel de buni ca noi, sau mai buni - sa reuseasca ce nu am reusit noi, altadata nu avem posibilitatile pe care le-am vrea, etc. Un lucru este cert : trebuie crescuti de noi cu dragoste si atentie. Sa le urmarim capacitatile si dorintele si mai ales sa ne creem o punte intre noi si ei.

Se spune ca...atunci cand te hotarasti sa ai un copil...alegi sa-ti lasi inima sa hoinareasca pretutindeni. Datoria noastra este aceea de a-i slefui, de-ai indruma si de a fi un model bun pentru ei.


Poate datorita faptului ca ii dorim sa fie cat mai perfecti cu putinta , cu defecte cat mai putine , iar cele existente ( caci nimeni nu i perfect , nu ?? ) sa fie cat mai estompate , mai insesizabile !!


Postare din: " Amintiri cu jucarii"