miercuri, septembrie 25, 2013

Şi ei sunt copiii noştri!

Ei, copiii abandonaţi, copiii instituţionalizaţi despre care, putem crede, la un moment dat, că nu sunt “problema” noastră. Că responsabili sunt părinţii care le-au dat viaţă şi i-au aruncat ca pe nişte obiecte nefolositoare şi instituţiile care i-au luat “în primire”. Instituţii care, este adevărat, funcţionează din banii noştri, ai tuturor. Numai că, din păcate, aceşti copii sunt din ce în ce mai mulţi, iar statul le acordă, pentru întreţinere, pe zi, mai puţin decât plăteşte pentru un deţinut.


Ce nu trebuie noi să uităm este că aceşti copii, la împlinirea vârstei de 18 ani, vor fi azvârliţi în societate. Şi, din acel moment, noi vom începe să le pretindem să devină nişte adulţi responsabili, verticali, utili lor înşişi şi societăţii, adulţi care să respecte legea, convenţiile sociale, etc. Ceea ce este firesc! Numai că să nu uităm că noi, la rândul nostru, fie nu am ştiut, fie nu ne-am făcut timp, fie nu am dorit, nu i-am învăţat, de-a lungul copilăriei şi adolescenţei lor, cum să fie responsabili, buni, cum să înveţe, cum să nu-i urască pe cei ce nu sunt ca ei, cum să respecte, cum să trăiască normal, cum să iubească …

Ne place, sau nu, şi ei sunt copiii noştri şi avem datoria de a nu le întoarce spatele!

2 comentarii:

Anonim spunea...

acum 5 ani am incercat sa vorbesc despre asta,sa ne adunam sa facem un centru amplu,sa nu trebuiasca lasate copiii in spitale,unde asistentele nu au timp de ele......dar lumea astupa urechile la asemenea vorbe,de buzunar nici nu vorbesc....

ildikutza59 spunea...

Ei, bine, eu nu voi renunţa! Nu pot să cred că nu ne vom mobiliza câteva sute, din listele noastre lungi de prieteni, care să donăm câte 10 lei, câte un caiet, o pereche de ciorapi, nu ştiu, orice poate ajuta un copil ... Chiar nu putem?