Gazduiesc: Povestea lui Roxana

Acum 5 ani eram in Paris cu cel care a urmat sa devină cea mai importantă persoana din viata mea, eram in căutarea ” fericirii” , mai exact o ruda ne-a asigurat ca ne așteaptă o casa primitoare la ea si doua locuri de munca grozave. Auzind asta, am împrumutat o suma de bani pentru avion si cheltuieli si am plecat, ajunsi acolo ” iubita” noastră ruda ne- a închis telefonul in nas pe motiv ca nu mai are loc in casa deoarece intre timp si- a găsit chiriasi iar cat despre locurile de munca, nu mai erau disponibile! Si uite asa ne-am trezit pierduți in Paris, noroc ca al meu ca bradul mai fusese pe acolo si cunoaștea cat de cat. Am hotărât sa nu ne dam batuti , sa rămânem acolo câteva zile , sa încerce sa vorbească cu niște persoane pe care le stia acolo, recte niște cetățeni indieni care știau la fel de multă franceza ca mine( deloc), si sa ii întrebam daca știu vreun loc de munca.
Ma rog , i- am găsit. , astia aveau internet- cafeuri , am mers am vorbit , mai mult limba gimnasticii , si am înțeles de la ei ca ziua următoare ne vor da un răspuns. Uite asa m- am trezit , in cea mai urâta camera de hotel, 19 euro costa camera, hotel de algerieni, nu exista , cred locatie mai urâta decât hotelul ala, visul parizian se transformase intr- un cosmar. Si acum urmează partea frumoasa, cea mai frumoasa, a doua zi , bineînțeles ca prietenii noștrii ne- au explicat ca nu ne pot ajuta cu nimic , in concluzie eram ” morți” . Ma rog , suparati , suparati dar am hotărât sa luam metroul sa vizitam turnul Eiffel , ajunsi acolo , cu bani doar pentru biletul de avion de întoarcere, am hotărât sa urcam pe scări deoarece nu aveam bani de lift , pentru mine treptele alea, glumele noastre despre cat suntem de ghinioniști,si mai ales emotia turnului m- au făcut sa ma îndrăgostesc iremediabil de cel care mai târziu, cand soarta a fost mai prielnica , mi-a devenit sot, exact de acolo, de la etajul 2 al turnului . Sa- ti spun…. :) e asa de frumos… Ca tot sar de la una la alta, deci am urcat scările cu chiu cu vai, mai mult cu chiu… Si pentru ca nu aveam bani sa stam la restaurant, stăteam pur si simplu si priveam Parisul,zeci de minute in sir, fără sa vorbim, cel puțin nu prin cuvinte, si dupa toată aceasta conversatie muta, iubitul meu Soț, s- a asezat in genunchi( evident fără inel) si m- a întrebat: vrei sa fi soția mea ? … Moment in care nu am mai știut ce sa zic si am bâlbâit un ” cred ca da, defapt da , daaa) … Ne-am luat in brate si timpul s- a oprit in loc, atunci, acolo… Nu mai era nimeni pe pământ decât noi! … Ne- am întors acasa , plini de datorii si totuși atât de fericiti si cu putere sa o luam de la capăt iar si iar. Multumesc pentru ocazia data… Sa pot povestii asta!