Oameni simpli.

Oameni simpli. In anul 1948 incepuse diverse santiere de munca voluntara pentru " constructia si modernizarea " tarii. La tineret suna cumva frumos. Tatal meu era in liceu, nu avea 18 ani, dar i se parea intersant sa merg si el. Ca toti tinerii au cam mintit . Tata lui l-a intrebat: dar conducerea liceului este de acord sa mergi pe santier ? Sigur a spus el, chiar directorul m-a rugat. Bine. Directorul m-a chemat si m-a intrebat: parintii tai sunt de acord sa pleci pe santier? Da, a spus el. Bine. El era din jud. Calararasi ( cu capitala la Calarasi ). Fiecare judet trebuia sa formeze o brigada de 100 de elevi ( muncitori sau studenti ). Ei au fost cca 50 de elevi, dar au plecat la Salva Viseu- unde se construia o cale ferata. Fiindca nu erau 100 de elevi i-au contopit cu o brigada de elevi din Brasov si una din Harghita ( nici acestia nu aveau 100 de elevi).
Dupa cateva zile au fost intrebati daca vor sa ramana sau se intoarc acasa. Viata era dura, dormeau pe un pat de scanduri pe o patura, etc. Majoritatea au plecat. Din 3 judete a ramas o brigada cu 63 de elevi. Pe santier erau niste grupe de munca de mineri. Acestia faceau gauri in stanca cu un baros de 10 kg, cu ajutorul unei dalti. Minerii erau niste tineri de cca 25 de ani care faceau aceste gauri in care se baga explosiv, pentru creearea unor zone libere . Ei copii priveau cu incantare la acesti tinerii care lucrau continuu cu barosul acela. Erau si bine facuti, precum eroii din filmele americane. Dar ce l-a socat . Acesti tineri cantau si spuneau bancuri toata ziua. Bancuri: sora ta este croitoreasa, tot in mine se indeasa, sau: zi olan: tatal tau este golan. Ce il mira: repetau aceste bancuri de zeci de ori si radeau cu o pofta nebuna, parca nu le mai auzise niciodata. Si, cand imi povestea mie, tot se mira,  cum puteau spune acele banalitati de zeci de ori si sa fie si amuzante?