Selfie la Cărtureşti

Înţeleg că, la fel de cool cum e să faci un selfie la noul Cărtureşti, e cool să verşi găleţi de critici pe zidurile noii librării. Însă mi se pare exagerat să vorbeşti despre librăria asta ca despre un Guantanamo al librarilor. Şi spun asta pentru că am lucrat mai bine de trei ani ca librar la Cărtureşti şi a fost un job foarte mişto. Desigur, banii n-au fost niciodată mulţi, însă salariul era mai mare decât al unui profesor începător. Am dat şi teste de cultură generală, însă n-am avut impresia nicio secundă că erau elitiste şi inutile.

Dimpotrivă, librarii bine pregătiţi au făcut de la bun început diferenţa dintre Cărtureşti şi eternele CLB-uri, care acum mulţi ani nu aveau mare concurenţă, ba chiar au scos un pic meseria de librar de la naftalină. Am ridicat şi eu mormane de cărţi, m-au durut picioarele în zilele când clienţii cumpărau ca apucaţii, dar cam asta presupune o muncă într-un spaţiu unde se face negoţ de orice fel. Dincolo de asta, am lucrat la Cărtureşti cu foarte mulţi oameni de la care am avut foarte multe de învăţat, iar mulţi dintre colegii mei de la începutul anilor 2000 lucrează şi azi în aceeaşi librărie şi sigur nu sunt masochişti. Indiferent dacă la Carusel sunt sau nu destule cărţi de poezie, prea multe obiecte şi prea puţini Heideggeri, prea mult alb sau prea puţină gândire critică, pe bune, deshiderea unei librării - mai ales într-o clădire de patrimoniu restaurată în Centrul Isteric - e o veste foarte bună.