duminică, martie 15, 2015

Drepturile persoanelor persecutate din motive politice in perioada regimului comunist

Presedintele Senatului, Calin Popescu-Tariceanu‬, a sustinut o declaratie de presa impreuna cu dl Emil Costantinescu, fost presedinte al Romaniei, si reprezentanti ai Asociatiei fostilor detinuti politici din Romania. Evenimentul a fost organizat in urma aprobarii, atat de Senatul Romaniei, cat si de Camera Deputatilor, a proiectului de lege pentru modificarea Decretului Lege nr. 118/1990 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate din motive politice in perioada regimului comunist, initiat de Guvernul Romaniei.
Aceasta lege repara o nedreptate care s-a produs in perioada comunista, o crima impotriva poporului roman pentru ca, in acea perioada, cele mai valoroase elite intelectuale, politice sau din alte categorii socio-profesionale au fost exterminate. Modul in care regimul comunist s-a impus in Romania, ca si in alte tari, a fost prin exterminarea elitelor.

Semnificatia adoptarii acestei legi este, dincolo de aspectul material, o recunoastere a meritelor celor care au avut de suferit si care, cu demnitate, au rezistat terorii comuniste si opresiunii comuniste. Putini dintre ei mai sunt astazi supravietuitori si am considerat ca este de datoria noastra sa facem un minim gest reparatoriu. Dupa parerea mea, acest gest nu este unul suficient.Trebuie sa avem curajul sa privim trecutul, sa recunoastem greselile astfel incat sa nu se mai repete in viitor.
Acesti supravietuitori ai perioadei de teroare comunista sunt cel mai puternic exemplu moral pe care societatea romaneasca poate sa il dea astazi. Acesta este comportamentul pe care trebuie sa il apreciem in societate intr-un moment in care valorile morale sunt intr-o situatie de perceptie confuza. In zilele noastre, vedem cu totii ca in viata publica sunt promovate diverse nonvalori, cu comportamente care nu servesc cu nimic societatii ca exemplu. Dimpotriva”, a afirmat presedintele Senatului, Calin Popescu-Tariceanu.
Fostul presedinte al tarii, Emil Constantinescu‬, a declarat la randul sau: „Ceea ce avem nevoie acum este o revolutie morala. Romania nu poate fi reprezentata numai de catre cei care arata partea intunecata. Este bine ca societatea se curata. Dar societatea are nevoie de idealuri si de repere”.

Niciun comentariu: