marți, aprilie 19, 2016

Negarea si neacceptarea adevarului despre noi insine

Cu cat un om este mai nesigur pe el, cu atat (se) minte mai mult.
Neincrederea in sine, lipsa de asumare si de constientizare, il fac pe om sa-si faureasca in mod artificial o imagine de sine pozitiva, pe care o mentine prin autoiluzionare si negarea adevarului.
Ne este frica de oglinzile care ne arata exact cum suntem, de cele care nu ne reflecta inapoi minciuna in care dorim sa credem si ne infurie oricine vede dincolo de masca pe care ne chinuim sa o mentinem.

Negarea si neacceptarea adevarului despre noi insine ne indeparteaza de posibilitatea schimbarii, iar astfel autoiluzionarea are nevoie din ce in ce mai multe resurse pentru a fi mentinuta. Nevroza este o caracteristica a acestor persoane, pe langa problemele de natura interpersonala si cele de natura fizica (psihosomatice).
Unii oameni ajung atat de departe cu minciunile pe care si le tot repeta incat in aceeasi fraza se contrazic singuri si nu constientizeaza.
Adevarata incredere in sine si imaginea de sine pozitiva provin intotdeauna din constientizare si asumare. Mastile nu ajuta decat sa te ascunzi de tine insuti, insa mintea ta va sti adevarul si astfel vei trai intr-un conflict interior permanent.
Odata acceptata realitatea, oricat de neplacuta ar fi ea, poti alege sa o schimbi. Autoiluzionarea in schimb este ca si cum ai ascunde mizeria sub covor, sperand ca vei uita de ea si ca altii nu o vor observa. Dar asta nu poate functiona mult timp si, in plus, iti consuma multe resurse inutil.
Da-ti voie sa te vezi exact asa cum esti, accepta-te si fa schimbarile necesare. Igiena mintii este la fel de importanta ca si igiena ta fizica.
Ursula Sandner

2 comentarii:

borceablog spunea...

Daca nu accepti sa fii asa cum esti...viata ta va fi o minciuna

e-provincia spunea...

maștile sunt scuturile, protecțiile pe care mintea le pune peste copilul interior pentru a-l proteja de cel care-i face rău... adică propria persoană. Necazul cu aceste scuturi, desi protejează, pun un zid între tine si acel copil, si pe urmă nu-i mi auzi vocea. Acceptă să fi vulnerabil, acceptă-ți limitele, lipsurile, acceptă să ți se frânga inima din când în când... of ce viață o fi aia în care n-ai experiențe trăznite...