Salcâmul
de Ion Emilia, 1976
de Ion Emilia, 1976
Leneş şi parcă melancolic se leagănă-n visare…
Mirosul său se-mprăştie adormitor în aer…
Gingaşa zeitate cu plete ca de înger – mirositoarea floare
Îşi toarce în văzduh al vieţii sale caer.
Mirosul său se-mprăştie adormitor în aer…
Gingaşa zeitate cu plete ca de înger – mirositoarea floare
Îşi toarce în văzduh al vieţii sale caer.
Sfioasă ca o zână şi mândră-n toate cele
Ea, floarea îşi înalţă spre soare-al său căpşor
Iar suflarea-i fină înmiresmează cerul
Şi-mbujorează soarele – astrul cel arzător.
Acesta e salcâmul cel veşnic visător
E arborele ce-noată în parfum
E dulce la miros şi e adormitor
Foşnetul său-i prezent în orice colţişor.
Ea, floarea îşi înalţă spre soare-al său căpşor
Iar suflarea-i fină înmiresmează cerul
Şi-mbujorează soarele – astrul cel arzător.
Acesta e salcâmul cel veşnic visător
E arborele ce-noată în parfum
E dulce la miros şi e adormitor
Foşnetul său-i prezent în orice colţişor.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu