Cu ochii înjectaţi de oboseala acumulată în urma nopţilor nedormite în care fusese plecat în misiune, locotenentul Codruţ se uita acum la sticla de bere pe care o servea într-un bar din apropierea căminului în care îşi făcea veacul, atunci când nu era plecat din oraş. Mai avea o zi până la plecarea într-o grea misiune de şase luni în Irak. Mintea sa era pierdută în neantul amintirilor bunicului, fost colonel, actual veteran ce ajunsese la onorabila vârstă de 95 de ani, ce prinsese cel de-al doilea război mondial şi pe care dorea cu înflăcărare să-l facă mândru de realizările sale.
Prins în melancolia trecutului, simţurile îi fură dezmorţite ca după o lungă plafonare de un parfum divin. O blondă de o frumuseţe rară, pe care lesne o puteai compara cu Afrodita se aşezase în dreapta lui şi parcă aştepta să fie ispitită. Spiritul său înnăscut de săgetător nu putea rămâne imun la o asemenea privelişte ce i se desfăta cu nonşalanţă în faţa ochilor. „Sărut mâna domnişoară! Vă pot servi cu o cafea? Arătaţi splendid!” Aşa a început dialogul care ar mai fi continuat mult şi bine dacă tânăra domniţă nu ar fi avut programare la coafor. Într-o doară locotenentul nostru a întrebat-o: „Când sunteţi născută?” Domnişoara îl privi cu exaltare şi-i răspunse: „În 1982 şi sunt „Fecioară”, dacă asta doriţi să aflaţi”. El se ridică de pe scaun, îi sărută ceremonios mâna aşa cum face un adevărat gentleman şi dădu să plece. Ea, foarte surprinsă de reacţie îl trase de mânecă: „S-a întâmplat ceva, am zis ceva greşit?”; „Nu domnişoară, doar că eu doresc o femeie „adevărată” acum, de la care să primesc o frumoasă amintire pe care s-o port cu mine asemenea unui suvenir, în cele şase luni pe care le voi sta în Irak. Dumneavoastră sunteţi fecioară şi nu pot să vă încurc.”
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu