A fost odata o fata , care a intalnit un baiat

A fost odata o fata , care a intalnit un baiat. Aceasta avea un geamantan plin cu intamplari placute si mai putin placute si 3 baieti, iar baiatul avea si el un geamantan, in care se aflau mai putine intamplari placute si mai multe neplacute si 4 copii, 2 fete si 2 baieti… Amandoi aveau in spate 2 casatorii nereusite si amandoi si-au dorit acea familie in care atmosfera era plina de caldura, iubire , intelegere , etc...vroiau ca de oriunde veneau sa ajunga ACASA…
Fata a castigat increderea baiatului, iar acesta a inceput sa-si povesteasca viata, la inceput mai timid, apoi cu mai multa incredere.. Ea a inceput sa-l placa pentru lipsurile lui, pentru tristetea lui si mai putin pentru calitatile lui. Nu intelegea, de ce o atragea tristetea lui, de ce vroia sa afle motivele acestei tristeti. Cuvintele povestite de el I s-au lipit de suflet si tot ceea ce dorea era sa-I aduca alinarea si iubirea pe care acesta nu le cunoscuse, nu le simtise niciodata ca fiind adevarate, venind din inima cuiva.

Oricine ar fi aflat cele povestite de el, s-ar fi retras demult, ar fi disparut din viata lui si nu ar mai fi vorbit cu el niciodata. Dar ea a continuat sa vorbeasca cu el, sa ii fie alaturi si sa-l faca sa aiba incredere .
Fata era o fire vesela si spera sa aduca zambetul pe chipul acelui baiat. Se simtea bine cand vedea puterea zambetului ei. Nu este usor sa faci pe cineva sa zambeasca. Fara sa-si dea seama se gandea din ce in ce mai mult la acel strain ingandurat. Ar fi vrut sa-l vada mereu zambind. Ar fi facut orice ca sa-l vada fericit, dar nu a fost destul pentru el. De fiecare data cand suferim cate un esec, ne gandim ca noi suntem de vina. Asa si fata din poveste , se simtea vinovata ca nu a facut totul pentru a fi bine.
 – Stii ca trebuie sa plec! Ai stiut de la inceput.
– Da, dar am sperat ca nu se va intampla.
Aceste cuvinte pe care el I le rostea deseori i-au rasunat de multe ori in minte. Tot timpul, fata astepta ceva, caldura, iubire, speranta, tandrete. Toate acestea trebuiau sa-I aline sufletul, care acum era inchis intr-o temnita rece. Avea acelasi suflet frumos, dar il tinea acolo in intuneric. Dar oare ce valoare ar avea cel mai frumos diamante, daca este adanc ingropat in pamant. Asa era si cu sufletul ei, nimeni nu-I vedea frumusetea.
Dupa ceva timp, in care inima ei a fost nelinistita si zbuciumata de ceea ce simtea , ea a hotarat ca avea nevoie de liniste. Obosise sa se zbata, dar acum trebuia sa invete sa se zbata fara sa oboseasca.
Inima nu se frange, doar ajunge sa functioneze ca un ceasornic face o miscare mecanica si devine un organ ca si celelalte…
Cand suntem fericiti, ora are mai putin de 60 de minute, ziua mai putin de 24 de ore, dar cand suntem tristi si singuri, minutul se transforma in ora, ora in zi, si ziua in an.
Uneori oamenii pleaca , fie din propria vointa, fie pentru ca asa trebuie.
Unele amintiri inca o dor. Cine a spus ca timpul vindeca ranile? Ea nu mai dorea nimic, decat liniste. Dar trecutul se intoarce din cand in cand, si atunci doare in partea stanga, in dreptul inimii… Nu trebuie sa te lovesti in acel loc, dar durerea este mare de tot. Atunci, in acele clipe, lacrimile pleaca singure si curg peste obraji..
Inima si sufletul ei trebuie sa se ierte, deoarece a crezut ca poat stapani alta inima si alt suflet. Iarta , dar nu poate uita……
Cateodata apucam pe un drum gresit. Daca drumul este bun, indiferent cate piedici s-ar pune, primim si energia necesara sa le depasim. Dar atunci cAnd te sfarsesti, inseamna ca ai ales un drum gresit si trebuie sa faci alegerea buna.
De cate ori ni se da o problema, ni se dau si indiciile pentru a o rezolva, dar trebuie sa privim cu mare atentie in jurul nostru, pentru a le vedea.
O durea ca nu reusea sa uite, ca in fiecare zi, cel putin un gand zbura catre el. Oare el il auzea sau il simtea? Nu stia si nici nu mai avea sa stie vreodata.
Iubirea este un foc ce arde mocnit. Nu se stinge niciodata, dar uneori nu-I mai simtim caldura. Simti ca ai inima de gheata, dar e nevoie de foarte putin pentru a reaprinde focul.
Oare de ce suntem mereu pe fuga? Ajungem aproape de ultima clipa, ne stingem nemultumiti si ne intrebam “ Cate mai erau de facut?”
Cam asta ar fi povestea mea….
Sa iti mai spun o poveste… povestea ciresului….cam asta ar fi povestea ta….
Acesta s-a nascut dintr-o samanta si s-a inaltat fara sa isi stie rostul. La inceput a crezut ca este fir de iarba, dar cand a crescut mai inalt decat iarba si-a dat seama ca s-a inselat. Apoi a crezut ca este un trandafir, si a asteptat sa se imbrace in flori mari si parfumate, dar crengile firave s-au incapatanat sa poarte doar Frunze. A trecut o vara in cre s-a intrebat ce este si care este rostul lui. O vrabiuta care a poposit pe crengile lui i-a spus ca este pom. A privit mandru la plopul din coltul gradinii, dar cand a inceput toamna era foarte mic in comparative cu el. Nu semana cu nimic din ceea ce crestea in gradina. A sosit toamna , iar frunzele lui putine s-au inrosit si au cazut. Primul viscol l-a prins gol. Atunci a plans prima data, dar nimeni nu a stiut zbuciumul din spatele scoartei de copac. Si-a asteptat sfarsitul in bataia viscolului rece.
Primavara l-a prins cu capul plecat. Nici nu si-a dat seama cand crengile subtiri s-au umplut de flori. A fost trezit de ciripitul pasarelelor si de un parfum discret si dulce. S-a uitat in jur si a vazut iarba care a crescut, trandafirii plini de muguri si plopul cel inalt. Atunci s-a vazut si pe el si a plans pentru prima data, incetisor, sa nu-si tulbure florile. Era fericit, in sfarsit stia cine este …

Daca si fata din poveste si-ar stii rostul in aceasta viata….

El si ea erau doua fiinte din lumi diferite. Ea ar fi putut face un pas spre lumea lui, dar pentru el nu era deajuns, el vroia mai mult, iar ea fie nu putea, fie nu vroia… fie nu intelegea atat de multe lucruri… au venit dintr-o data, au coplesit-o…. era tare derutata….. Lumea ei era, pentru el, pieirea.
El si-a inchis iubirea, a ferecat-o bine, Iubirea nu ti-o poate lua nimeni, trebuie sa ii dai libertate, altfel te va intrista cu suferinta ei.
Candva fata i-a spus ADIO… (dar numai in gandul ei, niciodata real). Era un cuvant, pe care il rostea crezand ca totul va fi simplu, ca va uita usor cele intamplate….Dar nu a fost asa, a continuat sa il iubeasca , chiar considera ca el este plecat undeva departe si se va intoarce……
S-a agatat de la inceput de o speranta, desi stia ca este o minciuna, nu putea fi adevarat ceea ce isi dorea ea… (poate si el)
A ramas alaturi de el, pana in clipa cand scaiul s-a desprins de pe maneca lui, nu a mai avut putere sa stea acolo…. Era prea singur (scaiul)….
Baiatul i-a intors spatele, s-a intors in lumea lui, iar ea a ramas singura cu amintirile…..Totul s-a intamplat cu un scop (acum ramane ca ea sa afle adevarul despre intalnirea lor, sa invete ceva din acest fapt) iar pentru ea au fost cele mai frumoase clipe, dar si nelinistite deopotriva…..******

Asta a fost povestea mea….. pentru tine…

Eu ma simt onorat ca ai avut incredere si mi-ai spus atat de multe despre viata ta. Prin aceasta sinceritate ai ocupat un loc special in inima mea (nu stiu cat crezi acest fapt, dar eu stiu ce simt si cu asta am spus TOT). Este ceva de neinteles si pentru mine, cum am ajuns sa am pentru tine aceste sentimente. Nu te cunosc real si totusi este foarte profund ceea ce simt. Mereu ai stiut ca sunt nelinistita cand nu vorbim, asta si pentru ca am fost atat de transparenta cu tine, M-am intrebat mereu, daca te si cunosteam oare ce fel as fi suportat distanta ???… Daca asa necunoscandu-te ma doare, oare atunci cum ar fi fost????? Stiu ca ma crezi o naiva, dar este pentru prima oara cand aceste sentimente sunt atat de puternice cu fiecare zi care trece. Esti atat de imprevizibil, acum imi spui vorbe frumoase, care ma coplesesc pentru ca vin de la tine, un om nu prea darnic cu dragalaseniile, pentru ca in urmatoarea zi sa dispari. Spui ca ai nevoie sa fii singur si inchizi toate usile. In acele momente simt ca totul imi fuge de sub picioare si devin tare nelinistita. Cateodata cred ca simti nelinistea mea, sau poate o simti mereu, dar esti de neatins…. ramai dincolo de usa si nu o deschizi decat in clipa cand doresti tu… mie ramandu-mi numai clipele de neliniste si intrebarile…. si cu toate astea tin atat de mult la tine (nu pot da un nume acestui sentiment… este un amestec de mai multe sentimente)… Oare esti omul potrivit? Mi-ai aratat latura ta sensibila, dar esti si foarte dur si hotarat in unele situatii? Oare sa fim doua jumatati care se regasesc dupa atata timp? Am atatea intrebari fara raspuns….
DA …. ai dreptate, intre noi nu poate fi nimic daca eu nu merg pe aceeasi cale cu tine, si totusi ma simt atat de atrasa de tine…. Oare de ce? Ce mi-ai facut tu strainule? Cine esti tu cu adevarat?