vineri, aprilie 08, 2016

Un OZN în România

Incredibil?...Un american susține că a descoperit un OZN în România !
Scott C Waring, un pasionat al OZN-urilor susține că a făcut descoperirea vieții sale. Cu ajutorul faimosului program Google Earth a reperat un presupus OZN chiar lângă niște copaci, undeva în județul Timiș. Pentru că este convins de descoperirea sa, bărbatul a realizat chiar și un videoclip în care prezintă presupusul OZN.Interesant este faptul că Waring a efectuat chiar și măsurătorile obiectului spațial neidentificat.
Mai mult de atât, el susține că este vorba despre un OZN clasic, care seamănă foarte bine cu cel care s-a prăbuşit la Roswell în 1947.In videoclipul său, Waring susține că OZN-ul este cât se poate de real și nu poate fi vorba despre o construcție pentru că se află pe un câmp, lângă niște copaci, unde nu există drumuri.
Coordonatele descoperirii sunt: 45°42’12.11″N 21°18’8.88″E
Întotdeauna lucrurile trebuie analizate minuțios pentru ca apoi să se emită o teorie, dar se pare că ufologul a omis această etapă din cercetarea sa și lucrurile au luat o întorsătură hazlie. De fapt, este vorba despre un turn de apă, care de sus seamănă perfect cu un OZN.Ciudat este faptul că acest turn de apă are o arhitectură bizară, dar de aici și până a fi un OZN este cale lungă.Așadar, chiar dacă Waring este convins că a descoperit un OZN în România, noi trebuie să specificăm că este o mare confuzie și este doar un turn de apă cel puțin ciudat la prima vedere.

Niciun comentariu: