miercuri, martie 27, 2013
Contributiile financiare
BOR revine cu cererea de contribuţii financiare pentru construirea Catedralei Mântuirii Neamului, cererea a fost adresată “autorităţilor centrale şi locale”. Prin decembrie anul trecut Patriarhia cerea mai multor primării să doneze câte un milion de euro pentru continuarea construcţiei. Acum, BOR solicită noi contribuţii, dar de la stat, deoarece donaţiile directe de la cetăţeni par insuficiente. “Avand in vedere faptul ca suntem intr-o perioada de criza economica, donatiile de la credinciosii si clericii din Romania si din strainatate nu mai sunt la nivelul celor din anul 2011. Atat autoritatile centrale, cat si cele locale trebuie sa sustina financiar construirea catedralei mantuirii neamului”, a declarat purtatorul de cuvant al Patriarhiei, parintele Constantin Stoica pentru Realitatea TV, citat de Hotnews.
În 2012, statul român a contribuit cu 8,4 milioane de euro la construcţie. Cu cât au cotizat primăriile nu se ştie, dar Primăria Sectorului 3, de exemplu, a dat 1,2 milioane de euro în 2011 pentru lucrările la catedrală iar în 2012 Primăria Capitalei a contribuit cu 10 milioane de lei pentru acelaşi proiect, bani în schimbul cărora primarul general, Sorin Oprescu, a cerut “să ne facă şi nouă o strană unde să scrie Primăria Municipiului Bucureşti”.
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu