Pe o priveliste trista de un codru-nchis
Sosi tacerea surda cu-n aramiu deschis,
Copacii intins-au bratele-nspre toamna
La umbra unuia sedea-ngandurata-o doamna .
Privirea-i este-ngrijorata iar umerii-aplecati
Trupul firav ca trestia si ochii-ntunecati,
Cu parul ravasit si fruntea-i cu sudoare
Dornica sa obtina parca ...un soi de aparare .
Rochia-i caramizie iar chipul sau pierdut
Sade blajina la umbra pomului necunoscut,
Tesand cu grija asternut din frunze lacrimande
Plangandu-si viata cruda cu zilele-i plapande.
Un copac mai mandru, parca-n barbat sculpatat
Cu umeri prea puternici si piept fortificat,
Ii ofera simplei doamne protectie cu drag,
De parca i-a pictat acoperis din lemn de fag.
Doamna , simte -a sa caldura si-i nedumirita
Se-ntreaba de e drept si...daca asta merita,
De fapt,visa protectie langa un barbat
Dar a simtit caldura la umbra de copac .
Mintea-i agera ,in graba ii rasuna
” Nu stiu ce-i cu mine , parca-s nebuna !
Pentru o cipa dar...am confundat
Copacul...cu un minunat barbat .”
Nu-i lucru curat dar nu-i intamplator
Se-aude muzica lina de langa izvor,
Tabloul minunat al toamnei o-nconjoara
Ea-l priveste parca pentru intaia oara .
Ca prin vis , privirea i s-a luminat
Trupul ei firav , de-odata s-a-ndreptat ,
Sangele-n vene-i zburda a chef de viata
In drumul ei , licare fir de speranta .
Amarul pelinului ...nevinovata amintire
A maracinilor coroana ...o simpla traire,
Cata energie, cat s-a fortificat,
La umbra puternicului copac !
Din asta experienta , a-nvatat sa iubeasca
Clipele frumoase din viata sa-i creasca ,
Sa multumeasca pentru tot ce i s-a dat
In fine...a simtit cum traieste cu adevarat .
Liliana Carmen Stoica
30-31 octombrie 2012
Sosi tacerea surda cu-n aramiu deschis,
Copacii intins-au bratele-nspre toamna
La umbra unuia sedea-ngandurata-o doamna .
Privirea-i este-ngrijorata iar umerii-aplecati
Trupul firav ca trestia si ochii-ntunecati,
Cu parul ravasit si fruntea-i cu sudoare
Dornica sa obtina parca ...un soi de aparare .
Rochia-i caramizie iar chipul sau pierdut
Sade blajina la umbra pomului necunoscut,
Tesand cu grija asternut din frunze lacrimande
Plangandu-si viata cruda cu zilele-i plapande.
Un copac mai mandru, parca-n barbat sculpatat
Cu umeri prea puternici si piept fortificat,
Ii ofera simplei doamne protectie cu drag,
De parca i-a pictat acoperis din lemn de fag.
Doamna , simte -a sa caldura si-i nedumirita
Se-ntreaba de e drept si...daca asta merita,
De fapt,visa protectie langa un barbat
Dar a simtit caldura la umbra de copac .
Mintea-i agera ,in graba ii rasuna
” Nu stiu ce-i cu mine , parca-s nebuna !
Pentru o cipa dar...am confundat
Copacul...cu un minunat barbat .”
Nu-i lucru curat dar nu-i intamplator
Se-aude muzica lina de langa izvor,
Tabloul minunat al toamnei o-nconjoara
Ea-l priveste parca pentru intaia oara .
Ca prin vis , privirea i s-a luminat
Trupul ei firav , de-odata s-a-ndreptat ,
Sangele-n vene-i zburda a chef de viata
In drumul ei , licare fir de speranta .
Amarul pelinului ...nevinovata amintire
A maracinilor coroana ...o simpla traire,
Cata energie, cat s-a fortificat,
La umbra puternicului copac !
Din asta experienta , a-nvatat sa iubeasca
Clipele frumoase din viata sa-i creasca ,
Sa multumeasca pentru tot ce i s-a dat
In fine...a simtit cum traieste cu adevarat .
Liliana Carmen Stoica
30-31 octombrie 2012
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu