La treisprezece ani de la atentatele teroriste de World Trade Center din New York, în urma cărora au murit pe loc aproape 3.000 de oameni, numărul victimelor continuă să crească, în condiţiile în care mii de oameni care au participat la operaţiunile de salvare şi de curăţare a zonei se îmbolnăvesc de cancer.
Potrivit celor mai recente date făcute publice de autorităţile americane, peste 2500 de pompieri, poliţişti, lucrători pe ambulanţă şi reprezentanţi ai firmelor de salubritate au declarat, anul trecut, că suferă de diverse tipuri de cancer, de două ori mai mulţi decât cu un an înainte, relatează telegraph.co.uk.
Potrivit datelor colectate de Brigada de Pompieri a Oraşului New York (FDNY), 863 de pompieri și lucrători pe ambulanţă suferă de cancer cauzat de mediul în care au lucrat pe 11 septembrie 2001. O statistică separată, Programul de Sănătate World Trade Center, care a cuprins ofițerii de poliție, muncitorii în construcţii, personalul de salubrizare, alți angajați ai primăriei și voluntari de la Spitalul Mount Sinai, arată că 1655 de persoane s-au îmbolnăvit de cancer, din 37.000 câte au lucrat la Ground Zero. Nu se cunoaşte însă numărul oamenilor care au murit deja de cancer în urma atentatelor de la 11 septembrie.
Potrivit medicilor, persoanele care au petrecut mult timp la locul incidentului prezintă un risc ridicat de a se îmbolnăvi de mai multe tipuri de cancer, printre care cancer de prostată, tiroidă, leucemie șimielom multiplu (afecţiune malignă a măduvei osoase). Astfel de afecţiuni sunt cauzate de intrarea în contact cu mai multe tipuri de substanţe toxice emanate timp de câteva luni de deşeurile rezultate în urma incidentelor.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu