sâmbătă, august 02, 2014

De la altii: Oana Moraru, educatia privata

Lucrez de 20 de ani in educatia privata. Am ales-o pentru ca aici era loc de schimbare. Si loc pentru ideile mele. Tot aici am vazut "la firul ierbii" cum se schimba generatii de copii si parinti, ce convingeri au, ce temeri. Aici am fost martora la felul in care se izbesc mentalitaile, cum se manifesta frica de nou, teama de diversitate si ura pentru ala care pare sa aiba bani. Tot aici am invatat cat de incet se produc schimbarile si cat de usor regresam cu totii la schemele invatate in copilarie.
De exemplu, cele mai raspandite reticente la adresa educatiei private raman inca pentru parintele roman aceleasi ca acum 20 de ani. Am vesnic aceleasi dialoguri si chiar de multe ori anticipez ce vor contesta. Multora le suna inca suspect urmatoarele:

- "indrazneala" de a trata copiii diferit, de a-l aborda pe fiecare dupa ritmul si interesele lui la un moment dat. Multi parinti mi-au reprosat ca "tratarea diferentiata" suna a discriminare.
- libertatea de exprimare care li se da copiilor inca de la inceput. In mentalitatea multora dintre noi, distanta solemna intre profesor si copii ar naste un respect dadator de lumina si cunoastere. Discutiile firesti de la egal la egal sunt clasate ca "obraznicii" inca de multi parinti.
- bucuria de a veni la scoala. Nu ne este deloc familiara asocierea invatare/placere. Multi dintre noi ne-am "fortat" sa fim "copii buni", am indurat plictisul tocelii si amenintarea notei proaste ca sa "ajungem oameni"
- initiativa particulara in sine. Mediul privat e inca asociat automat cu ideea de "tzeapa". Adevarul e ca romanul nu are incredere in existenta intreprinderilor oneste, e patit, e sarac si nu mai are chef sa gandeasca in nuante.
Reticentele sunt deci legate inca de nostalgia anilor nostri de formare. Ne e teama inca sa dam copiilor libertati, un cuvant de spus, alegeri in invatare, etc. Si inca nu suntem in stare sa recunoastem ca e timpul sa avem copii mai buni decat am indraznit sa fim noi.
Eu, sincer, ma sperii de cati parinti inca pun placa lui "las' ca si noi am invatat la fel...si ce, n-am ajuns oameni?"
Nu zic ca ar trebui cu totii sa platim pentru educatie. Nu ne permitem asta. Suntem prea saraci. Dar cu mult prea saraci ca sa ne mai permitem ignoranta.

2 comentarii:

ella fairytale spunea...

Din pacate, educatia privata costa, tare mult m-as bucura ca guvernul sa dea invatamantului mai multa credibilitate pornind de la cresterea salariilor si nu numai...

albert florentin spunea...

exista si solutii pentru ca educatia privata sa-si scada costurile:
1.concurenta prin cresterea ofertei din inv. privat.
2.subventioanarea de catre stat a unui procent, acelasi ca si in tarile europenei