duminică, august 10, 2014

Reactii dupa condamnarea lui Voiculescu

Grapini, după condamnarea lui Voiculescu: „Mă duc cu mare jenă în Parlamentul European”
Europarlamentarul Maria Grapini, vicepreședintele conservatorilor, spune că în procesul în care Dan Voiculescu, fondatorul și președintele de onoare al PC, nu s-au luat în calcul toate probele și mărturiile.

Eu încă mai sper să existe cale de atac în afară. Vă spun sincer că mă duc cu mare jenă în septembrie în Parlamentul European. Dacă am ajuns să ne căutăm toţi românii dreptatea în afară e foarte trist. Cât am fost în Guvern, am văzut cât plătit noi pentru acte de justiţie nedrepte, sentinţe nedrepte în România şi câştigate la drepturile omului, câştigate afară.


Plătim de la buget bani, nu s-a răsfrâns această corectare a actului de nedreptate asupra celui care a făcut actul de nedreptate. Şi aici probabil că trebuie să se facă ceva totuşi, că or fi judecătorii excepţie şi nu putem să ne amestecăm în actul de justiţie, că aşa trebuie să fie într-un stat de drept, dar totuşi, trebuie să răspundă pentru ceea ce fac, pentru că în fiecare şedinţă de guvern se punea în discuţie să dăm bani de la buget, nişte sume imense, pentru că românul care şi-a câştigat dreptatea în afară trebuia să primească banii.

Dar primea bani exact pe un act de injustiţie, nu de justiţie. Şi atunci mă gândesc că şi aici se va întâmpla la fel. Atât timp cât nu sunt probe prin care să dovedeşti că s-a făcut o fraudă, nu văd cum poţi să condamni”, a declarat Maria Grapini, într-un interviu pentru stiripesurse.ro.

Dan Voiculescu a fost condamnat la 10 ani de închisoare cu executare, fiind acuzat că a participat la privatizarea frauduloasă a Institutului de Cercetări Alimentare.

2 comentarii:

ellafairytale spunea...

Vinovat, nevinovat, ma intreb de unde a avut atatia bani sa construiasca un imperiu financiar? Hmmm...lasa de gandit toata chestia> O zi buna!

albertflorentin spunea...

Da!!! Intr-un fel intrebarea pe care tu ti-o pui e justificata!

Si...sunt multe asemenea cazuri...f. multe!