Statuia

I se părea că e neînţeles! Uneori era certat aprig de părinţi pentru nerealizările lui. Viaţa lui era din ce în ce mai searbădă. Trecuse de-a doua tinereţe, iar iubirile pe care le avusese l-au convins că cele mai frumoase iubiri tot în vise rămân. Într-o după -amiază după ce s-a plimbat prin grădina casei s-a rezemat de statuia albă de marmură şi a adormit. Când s-a trezit a privit mirat statuia albă cu chip de femeie. A mângâiat-o încercând să descopere fiinţa din vis.

 Dar ea a rămas încremenită. Visul de la statuie nu-i dădea pace si de aceea venea cât mai des la picioarele ei unde se pierdea în visare mai multe ore. De fiecare dată la plecare o mângâia şi îi săruta mâinile de piatră. Într-o seară în grădina casei s-a organizat un bal. Femeile şi bărbaţii dansau în ritm de vals. Dar, el era mai mult cu ochii la statuie. Fără să bage cineva de seamă se metamorfozează în frumoasa femeie coborând cu trena albă scările de marmură, întinzând braţele spre el. Frumuseţea ei parcă îl hipnotizează. Uimit se prinde de braţul ei care se înfăşoară după gâtul lui iar braţul lui îi cuprinde mijlocul. Statuia devenise femeia din visele lui. Valsând printre invitaţi se pierdu cu totul în braţele ei. Invitaţii la rândul lor erau uimiţi de apariţia neaşteptată a frumoasei femei. Într-un târziu s-a trezit dansând singur cu Ea. Nu ştia dacă se îmbătase la balul din grădină sau visase toată seara. Ridicându- se din iarbă privirea i s-a îndreptat către statuie. Ea era acolo de cum o ştia dintotdeauna.