Nu cred că modelul federal şi cantonal este bun pentru România, dar cred că putem învăţa de la Elveţia modestia, profesionalismul şi pragmatismul, sistemul de învăţământ dual, impozitarea marilor averi şi accentul pus pe învăţământul vocaţional”, a explicat economistul în cadrul dezbaterii „România şi calea consensuală” cu prilejul lansării cărţii „Elveţia - un model pentru România”.
Radu Golban a arătat că elveţienii au fost o naţiune care a ştiut întotdeauna să facă lucrurile bine şi cu rigoare. În opinia sa, economia nu reprezintă doar cifre, ci şi comportament economic şi temperament.
La rândul său, economistul Mircea Coşea a susţinut că şi Elveţia are probleme pentru că modelul ei s-a uzat în 700 de ani de când funcţionează, dar a apreciat că ţara ”este nu doar un model fiscal şi de civism, ci şi o dovadă că fermierii au ştiut să iasă din sărăcie. Elveţienii au ajuns la interesul naţional şi-l slujesc toţi”. În opinia sa, şi politica bancară a Elveţiei este un vector al interesului naţional. Per ansamblu, ”Elveţia înseamnă în lume un model, o garanţie, o speranţă, iar elveţienii fac tot ce pot să întreţină această imagine”.
Publicistul Corneliu Vlad a explicat cum funcţionează democraţia directă în Elveţia, oamenii fiind chemaţi de 3-4 ori pe an la referendumuri şi simţind că sunt luaţi în seamă. Toate legile sunt adoptate prin referendum şi pun în practică voinţa poporului. În România, în schimb, nu s-a realizat niciodată o lege prin iniţiativă populară.
”Toate legile care se adoptă în Elveţia se adoptă prin referendum. O să îmi spuneţi că este o chestiune imposibil de realizat. Ea se face foarte bine. Nu vreau să aveţi impresia că Parlamentul este un simplu organism care pune ştampilă pe ce a hotărât poporul prin referendum. Este cel care creează normele juridice prin care voinţa populară, exprimată în cadrul referendumului, se pune în acţiune. Şi noi avem, în Constituţie, posibilitatea unei iniţiative populare, 400.000 de semnături, dar niciodată nu s-a realizat în România un proiect de lege care să fie rezultatul unei iniţiative populare”, a afirmat şi Teodor Meleşcanu, prezent şi el la eveniment.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu