Speranţa renaşte!

Plouă...e întuneric pe strada pustie...mi-e frică...simt o răcire în sufletul meu când mă gândesc la faptul că trebuie să trec printre mașinile vechi și ruginite; prezentul îl simt ca pe un cutremur. Aș vrea să mi-l poată stăpâni ceva sau poate ar fi mai bine să fie cineva. E greu de găsit în această melancolie de ploaie.
 Îmi iau umbrela și ies afară. Mă plimb liniștit printre acei câțiva trecători grăbiți să ajungă cât mai repede la un adăpost. Zăresc pe strada îndepărtată un cuplu de îndrăgostiți...un EL și o EA. Mă simt deprimat, dar continui, stau și ascult ploaia. Mă opresc, ridic mâinele spre cer și chem ploaia spre mine. Mi-e dor de momentele în care alergam prin ploaie, visam la gânduri parfumate, ascultam cântecul picăturilor și simțeam cum îmi curăță inima. Acum visez doar la un EL și o EA.
În minte mi se derulează imagini la care visez cu desăvârșire...un bust lipt de mine, o căldură imensă care să îmi dezghețe sufletul de gheață.
Privesc ploaia, zâmbesc încă o dată, îmi arunc umbrela într-o baltă și îmi las sufletul în voia ploii, în singurătatea din dosul mașinilor ruginite, în întuneric...speranţa renaşte!