sâmbătă, februarie 15, 2014

De ce?

Pentru că avem nişte “oameni normali” , normali dar de rând, în fruntea statului.
Episodul 1 : Victor Ponta pleacă la deschiderea jocurilor de iarnă la Soci! Aici are şansa să se afle în aceeaşi perimetru cu alţi 40 oameni de stat. Doar că se găseşte doar prin preajma unora care deşi nu-l bagă-n seamă, compania lor nici lui nu-i fac nici o plăcere!
Episodul 2 : PNL-ul respectându-şi rigorile osificate a unui partid care se vrea morţiş a se înfăţişa drept un partizan al democraţiei, analizează prestaţiile miniştrilor săi demisionari care merită să fie demişi, şi le revocă pe acestea, desemnănd pe Klaus Johannis drept ministri de interne în locul lui Radu Stroie, şi vicepremier în locul lui Daniel Chiţoiu, respectiv pe Eugen Nicolaescu de la sănătate, unde pare-se că ar fi fost lucrat, rău de tot, la finanţe publice în locul lui Daniei Chiţoiu, care a şi uitat că este un liberal, şi-n plus că are legături şi cu unul Ruşani care i-a angajat nevasta, iar nevasta lui Chiţoiu a şi aplicat metodologia , câutând să promoveze pe alte persoane în diverse posturi foarte bine remunerate!
În locul lui Eugen Nicolaescu a fost propus fostul şef de la CNAS ca să vadă cum o fi pe celalalt scaun, cel fără bani, care stă cu mâna-ntinsă către CNAS, care nu ştie de ce are bani, şi dacă e schimbare, modifixcare să fie căci de unul Gerea chiar că încă nimeni nu a auzit. Dar, despre unul Atanasiu atât am auzit, încât chiar că toate lumea îl vrea şi ministru al economiei şi-n acţiune!
Episodul 3 : Domnul Victor Ponta încă la Soci află de hotărârea PNL şi li se par rezonabile, agreabile, realizabile.
Episodul 4 : Domnul Şova care mai mult munceşte serios şi chiar din greu pe Facebook, dă glas aplauzelor sale doar printre ghilimele la auzul numelui lui Klaus Johannis şi scoate la iveală toate articolele de lege pentru care acestă propunere nu că nu ar fi potrivită, dar este inadmisibilă, întrucât până când este primarul Sibiului este şi incompatibilă! Dacă demisionează este O.K.
Episodul 5. Dl Şova şi alţii din PSD descoperă că nu este suficient ca dl Klaus Johannis să demisioneze din funcţia de primar, mai trebuie şi un vot în parlament pentru o minimă reorganizare a guvernului, întrucât coordonarea MAI trebuie luat de la viceprimministrul Gheorghe Oprea şi trecut la noul viceprimministru Klaus Johannis, iar ministrul Finanţelor Publice rămâne fără calitatea de viceprimministru.
Toate bune şi frumoase, numai că … guvernul nostru şi parlamentul nostru cu drag munceşte, oriunde numai nu la locurile lor de muncă de Valetine Day ! Crin Antonescu a plecat la Bruxelles la sotie, Victor Ponta pe la socru său, la lucru rămâne Daniel Constantin pus şi conservator...
Concluzie: Ceea ce a fosat simplu şi de la sine înţeles, devine dintrodată ceva complicat, sofisticat, consemnat poate şi-n biblie acum 2000 de ani, dar sigur în protocolul din mai 2012 încheiat la formarea USL şi care USL acum nu are NICI O VALOARE, căci nu a avut loc nici o schimbare de putere, nici un eveniment spre exemplu, alegerea noului preşedinte al ţării şi care să facă aplicabilă unor înţelegeri prealabile pentru anumite cazuri. Care cazuri chiar că nu s-au produs!
Dar … trăim în România, nu?

Niciun comentariu: